Roata Medicinei
Vindecarea si transformarea persoanala
Modulul Vest ofera posibilitatea celor care doresc sa participe in acest an la Roata Medicinei sa se poata inscrie, fiind si ultimul modul la care se mai poate intra in acest ciclu de vindecare prin intermediul Rotii Medicinei.
Samanismul, la fel ca si celelalte cai de trezire si reintoarcere la sinele divin, la Dumnezeu, are o structura de procese, ceremonii si practici, care ne ajuta sa ne reconectam la natura noastra divina pe care am uitat-o de multa vreme, fiind prinsi in mrejele iluziei, datorita dorintelor noastre de putere, faima, traire in abundenta, implinire materiala si mai putin spirituala. Suntem pe un drum stramt si anevoios in aceasta calatorie, pentru ca tot ce este in jurul nostru ne arata cum trebuie sa fim si ce trebuie sa facem, mai putin ne invata cum sa fim noi insine.
Acest curs are rolul de a ne pune in contact direct cu energiile si propriile povesti create atat de noi cat si de ceilalti, pentru a putea intelege, vedea si iesi din tiparele, programele si toate conditionarile impuse sau autoimpuse, astfel incat sa descoperim Adevarul si sa ne intarim credinta in sinele divin, cel dat sa fim, de la Dumnezeu.
Daca facem un curs nu inseamna ca devenim samani, tocmai de aceea am imbinat aceasta cunoastere cu experienta mea acumulata timp de 12 ani prin practica, astfel incat sa putem face un pas inainte spre vindecarea sufletelor noastre si astfel fiecare sa aduca contributia sa in intreaga evolutie si sustinerea de care este nevoie in aceste momente de transmare prin care trecem cu totii ca si umanitate sau ca intreg.
Roata medicinei reprezinta un proces profund si accelerat de vindecare si trezire si o cale catre acestea, in perfecta armonie cu natura. Precum o oglinda a ciclurilor de transformare ale naturii delimitate in 4 anotimpuri, Roata Medicinei este impartita in 4 module, fiecare modul fiind reprezentat de un arhetip ce ne poarta intr-o calatorie de profunda intelegere asupra aspectelor vietii si aducerea acestora in echilibru in interiorul nostru. Roata medicinei este o unealta lasata din generatie in generatie de mii de ani de catre samani, pentru reintoarcere la origini.
Mesachakuy este procesul prin care devenim purtator de Mesa in Traditia Inca Andina si este o calatorie interioara profunda de vindecare, trezire si transformare pe toate nivelele. Este o calatorie care urmareste o cale in spirala fara inceput si fara sfarsit. Se aliniaza cu Tawantinsuyu - coordonatele celor patru directii - si este sustinuta de energiile sacre ale cerurilor si ale pamantului. Este o calatorie personala puternica prin care ne aducem aminte de adevarata noastra natura, de crestere in maturitatea spirituala adevarata si de a ne trezi adevaratele destine. Este o calatorie care necesita curaj si o inima deschisa.
Ne nastem in aceasta lume, trecem printr-un voal unde uitam cine suntem si de ce am venit aici, iar pe masura ce experientele acestei vieti se acumuleaza, majoritatea dintre noi devin atasati de povesti, modele si conditionari care ne definesc identitatea. Aceste influente functioneaza subconstient si sunt tesute impreuna ca o retea care filtreaza modul in care percepem realitatea. Pasii initiali de-a lungul acestei cai implica constientizarea identificarii noastre cu acele influente si eliberarea acelora care nu sustin bucuria si armonia in viata si activitatea noastra. Cand ne curatam perceptiile si campul nostru energetic de influentele trecutului, experimentam o profunda vindecare, pace si armonizare cu intreaga creatie.
Pe masura ce continuam aceasta calatorie, incepem sa ne amintim si sa ne conectam din nou cu destinul nostru. Pe masura ce iesim din mintea noastra, inima noastra se deschide precum petalele unui lotus, viziunea noastra se amplifica si noi devenim capabili sa percepem in planul non-fizic al energiei si al luminii. Pentru multi, aceasta este o experienta noua, pentru altii, este ceva ce au experimentat intotdeauna, dar nu a fost inteles in totalitate. Invatam abilitatile samanului de a ne concentra pe perceptia noastra si urmarirea energiei. Redescoperim impecabilitatea si integritatea la un nivel transpersonal mai inalt. Ne conectam energic cu aliatii si ghizii spirituali, care ne sustin din taramurile invizibile, in afara spatiului-timp obisnuit. Primim transmisii puternice de energie cunoscute sub numele de Karpay care activeaza si re-informeaza ADN-ul nostru si corpul nostru de lumina. Pe masura ce creste frecventa noastra vibrationala, devenim mai capabili sa primim indrumare si intelepciune direct de la Spirit.
Acest lucru ne pregateste pentru urmatoarea etapa a calatoriei. Trecem dincolo de contextul vindecarii noastre personale si devenim un agent al schimbarii si sustinerii binelui. Pasind in acest loc de recunostinta, umilinta si respect pentru toata viata, noi devenim pastratori ai pamantului si sustinatorii acestei lumi. Abia atunci suntem gata sa dobandim darul de a visa lumea in fiinta. Aceasta este o putere care se conecteaza direct la sursa creatiei si poate fi pastrata numai de cei care au facut calatoria cu adevarat.
Acesta este un moment de mare trezire a constiintei pe Pamant. Construirea Mesei – altarului personal (Mesachakuy) ne ajuta sa ne vindecam, sa ne trezim si sa intram in destinul nostru.
Sunt incantat sa prezint acest program de formare samanica in Romania. Cursul este format din patru module sau directii, care se intind pe o perioada de practica si integrare de 12 luni. Fiecare directie a rotii medicinei se bazeaza pe activitatea modulului anterior. O structura de sprijin si orientare este furnizata pentru ficare directie. Veniti sa faceti aceasta calatorie cu un grup de oameni asemanatori voua - si sa deveniti prieteni de-a lungul vietii!
Fiecare modul cuprinde segmente de predare, demonstratii, exercitii experientiale, calatorii samanice, ceremonii si timp pentru procesare. Modulul are ca durata o perioada de trei luni de practica si integrare personala. In aceasta perioada participantul are ocazia sa lucreze pentru a ancora invataturile si practicile in viata sa.
Pentru a continua munca inceputa aveti ocazie suplimentara de a face un pelerinaj in Peru, prin calatoria din acest an Ayni Journei, pentru a initia pe deplin si a va binecuvanta Mesa direct de la samanii Q’ero si pentru a incepe urmatorul nivel de invatare si crestere!
Daca inainte de a participa doresti o familiarizare cu practica si procesele de vindecare prin care vom trece in cadrul Rotii Medicinei recomandam citirea cartilor lui Alberto Villoldo, sau puteti participa la seminarul de Intoducere si Initiere in medicina samanica, care te va pune in contact cu aceasta traditie.
Samanul este cel care creaza o punte intre lumi, pasind cu siguranta si integritate in teritoriul Sufletului, acolo unde se regasesc darurile si resursele necesare echilibrului fizic, emotional si sufletesc. Redescoperim pe aceasta cale impecabilitatea si integritatea la un nivel ridicat transpersonal.
Descrierea Modulelor - Roata Medicinei
Modulul I – Directia Sud-Sarpele
Sarpele este principiul vindecarii, invatam sa incorporam caile sarpelui care sunt non-judecata, non-atasamentul, non-suferinta si pasirea in frumusete. Prin procedee shamanice vechi si puternice ne lepadam de trecut precum face sarpele cu pielea lui, transformam cele mai vechi si mai profunde rani ale noastre in surse de putere si compasiune astfel Incat aceste rani devin lectii oferite de trecutul nostru constituind resursele si combustibilul necesare evolutiei si cresterii noastre. Nemaifiind conditionati de trecut ci animati de catre darurile sale suntem liberi sa ne reinventam pe noi insine. Tot in sud odata cu procesele mitice si energetice de transformare incepem construirea altarului shamanic (mesa) si dobandim primele 3 pietre vindecatoare ale shamanului (Kuyas). Acestea vor face parte din pachetul nostru medicinal (altarul shamanic “mesa”) care la finalul calatoriei in jurul Rotii Medicinei va contine 13 pietre (3 pentru fiecare punct cardinal dar si o a 13-a piatra care reprezinta legatura cu Linia Shamanica Incasa). Pietrele din mesa vor contine toata informatia transformarii si puterii dobandite in urma vindecarii personale, ele devenind propriile voastre pietre vindecatoare.
La acest modul primiti urmatoarele ritualuri de initiere:
- Benzile de protectie
- Ritualul Vazatorilor Kawak
- Ayni Karpay – semintele arhetipurilor in fiecare chakra
- Riturile Humpeq – Ritualurile mesei – Mesa Vindecatorilor – conectarea cu linia altarelor de vindecatori inapoi in timp
Modulul II – Directia Vest- Jaguarul
Jaguarul este principiul mortii si al renasterii, reprezinta totodata curajul de a patrunde in cele mai ascunse locuri din noi insine, jaguarul ne ajuta sa scapam de stransoarea fricii si a vechilor drame. Patrunzand in toate umbrele noastre devenim cel care merge pe calea Luptatorului Luminos, pasnic, caile sale sunt practicarea neinfricarii, certitudinii, non-facerii si non-angajarii. In Vest ne eliberam de bagajul familial mostenit de generatii. Ne curatam de blesteme si tipare disfunctionale transgenerationale ce sunt transmise de la parinte la copil dar si de bagajul karmic personal adus de noi dintr-o viata in alta. Invatam sa cultivam pacea profunda in noi insine, in viata noastra si in jurul nostru pasind in acest fel in integritatea noastra, traind impecabil.
La acest modul primiti urmatoarele ritualuri de initiere:
- Ritualul Pampa Mesayok – Pastratorii Pamantului
- Riturile Mesei – Mesa Pastratorilor Pamantului – conectarea cu linia altarelor pastratorilor zilei inapoi in timp
Modulul III – Directia Nord – Pasarea Colibri
Pasarea Colibri este Marele Calator, porneste in propria ta calatorie eroica, fa din imposibil posibil, paseste in afara timpului si descopera-ti esenta dezlegand cordoanele energetice si atasamentul ce te leaga de rolurile pe care ti le-au dat ceilalti sau pe care ti le-ai construit singur, intelege limitarea si credintele asociate acestora. Devino intelept invatand cum sa practici Invizibilitatea, Stapanirea timpului si cunoaste Marele Secret.
La acest modul primiti urmatoarele ritualuri de initiere:
- Ritualurile Alto Mesayok – Ritualurile Pastratorilor Intelepciunii, Ritualurile Muntilor
- Ritualurile Mesei – Mesa Pastratorilor Intelepciunii- conectarea cu linia altarelor de Pastratori ai Intelepciunii inapoi in timp
Modulul IV – Directia Est – Vulturul
Vulturul este arhetipul transcendentei, principiul viziunii de la mari inaltimi, al claritatii, frumusetii, al zborului aripa langa aripa alaturi de Marele Spirit. In Est invatam cum sa lucram cu energia bruta a Universului si intentia pentru a crea constient realitatea si lumea in care vrei sa traiesti. Incorporezi practica stapanirii timpului, a propriilor proiectii si alchimia indigena. Inveti practicarea non-mintii pentru a putea gasi si auzi vocea Inteleptului interior, cel de dincolo de ganduri si cuvinte cel ce poate visa si crea un vis intru’ devenire, un vis liber de toate ranile si conditionarile trecutului, un vis indraznet, visul a ceea ce putem deveni ca individ, ca specie si ca umanitate. Visam impreuna cu shamanii de pretutindeni ceea ce este posibil pentru Mama Pamant creand impreuna lumea pe care vrem sa o lasam mostenire copiilor copiilor nostri.
La acest modul primiti urmatoarele ritualuri de initiere:
- Riturile Kurak Akulla– Riturile Stelelor, Detinatorii Intelepciunii,
- Riturile Batranilor Riturile mesei – Mesa Inteleptului, Mesa Profesorului
Cursul este sustinut de:
Vasile Sturzu
Practicant al samanismului, terapeut in medicina samanica Inca, indrumator spiritual, facilitator al Ritualurilor Munay Ki, Certificat in medicina energetica a samanilor Incasi. Am fost format si acreditat cu drept de predare a acestor practici samanice Inca.
In anul 2012 am calatorit pentru prina data in Peru, unde am inceput sa lucrez atat cu samani Q’ero din Anzi cat si cu samanii Shipibo din Amazon, cu Ayahuasca si dieta cu plantele maestru vindecatoare. Am studiat si am pasit pe calea vindecarii de sine de multa vreme trecand prin mai multe procese si initieri care m-a definesc in prezent si m-au ancorat mai mult in ceea ce este cu adevarat aceasta lume, ajutandu-ma sa vad realitatea si avand dorinta de a impartasi cu toti aceasta cunoastere si de a transmite mai departe invataturile sacre primite de mine. De atunci anual organizez calatorii initiatice in Peru, cursuri, ateliere si sesiuni individuale de indrumare si vindecare.
Programul cursului este urmatorul:
Modul SUD – 23 - 25 Februarie 2024
Modul VEST – 10 - 12 Mai 2024
Modul NORD – 26 – 28 Iulie 2024
Modul EST – 11 - 13 Octombrie 2024
Costuri Curs:
Roata Medicinei - 900 Ron/Modul
Roata Medicinei - 550 Ron/Modul - pentru cei care repeta
Costuri Cazare si masa:
Adresa este: Bozioru Nr 29, Jud Buzau
Servicii | Tarif/Pers/Zi |
Cazare camesa dubla | 90 |
Cazare camera tripla | 70 |
Cazare camera single | 150 |
Micu dejun | 35 |
Pranzul | 50 |
Cina | 35 |
Inscrierea se face completand formularul de mai jos - apasand butonul "Vreau sa particip". Pentru rezervarea unui loc se plateste un avas de 300 Ron. Plata se face in contul societatii Ayni Experience SRL pe care il gasiti pe factura de avans emisa in urma inscrierii.
Pentru detalii si alte informatii va rugam sa ne contactati:
Vasile Sturzu – Tel: 0740033026
Email: vasile.sturzu@ayni-experience.com
Munay Sonqo,
Vasile Sturzu